Conrad, hiľilu a contilui di Breitau, ditu Pâdurea Lai, eara nâoarâ arhundu ş-pututu, ama dapoa urfânâpsi şi-agiumsi fârâ ipati ti itiea a multiloru ampulisiri ți li avu cu ehțrâľi di varvari. Aeşțâ dipriunâ astâľia sinurli ş-nâvâlea tu vâsiliea a lui ta s-treacâ anaparti di Rinu ş ta s-intrâ tu Galii iu-s dispoaľi politiili avuti ali Alsații ş-Lurenâ. Mâratlu Conrad nu-ľi avea armasâ dipu țiva di-aveari nafoarâ di-un calu bitârnu şi-aslâghitu, unâ apalâ frâmtâ şi-unâ țumigoasâ arudzinatâ şi pseftâ. Strańili-ľi di-armâtulă, unâoarâ anyilicioasi ş-cusuti tuti cu hrisafi, tora s-avea dipu tâlâitâ ş-pârțâlitâ, ş-tuț alanțâ câvâlari şi adra hazi di nâsu ş-nu vrea s-lu-aproachi tu suțata ş-muabețli a loru, ş-ni tu ascherea ți s-andridzea tora s-neagâ ti ampulisiri. Ama mâratlu Conrad avea câdzutâ tu-aestâ ftuhineațâ maşi ti-ațea câ şi-avea apâratâ patrida di duşmańi. Unâ dzuuâ avea agiumtâ hâbarea câ varvarľi, astâľidalui Duna, nâinta câtrâ Pâdurea Lai, ta s-pali-ahurheascâ mâcheľilu ş-dispuľerli. Amirălu ali Ghermânii cľimă tuț celnițľi cu alumtâtorľi a loru ş-lâ dimândă ta s-adunâ unâ ascheri mari ta s-da pingu a varvarloru ți yinea s-ľi-apitruseascâ. Atumțea Conrad ş-lo țumigoasa şi-apala a lui, arudzinati, şi-anchisi cavala pi caľu a lui ți tora eara cheali ş-osu. Anda lu vidzurâ alanțâ celniț ahurhirâ s-facâ hazi cu elu. “Ți yini şi-aruptulu aestu?” ş-dzâțea eľi. “Ma s-hibâ di amirălu a nostu ari maşi ahtări alumtâtori, va s-facâ ma ghini s-li câleascâ iruşi nclo, ninti ta s-ľia tu brațâ cu duşmanlu.” Amirălu insuşi chicusi multu anda vidzu Conrad. “Avinaț-lu di-aua chirutlu aestu câ-ńi fați ti-arizili tutâ ascherea” feați cumandu elu. “Ma s-lu veadâ inamiclu, va mi facu ti pezâ, câ-amu unâ ascheri di dicuńiari ş-va s-acațâ cama multâ curai.” Ş-başi anda alanțâ câvâlari loarâ sâ-ľi facâ volea a amirălui, varvarľi agiumsirâ dinapandiha pi-amealurli a Rinlui. Varnâ aschirlă nu mata mindui la Conrad, câ prindea s-andreagâ ti-alumtâ. Ş-Conrad armasi tru mesi di-aşcheri. Prâdâtorľi, a curi numiru tutu criştea, vâtâmarâ unâ multimi di celniț şi-aschirladz. Amirălu tora minduia ta s-fugâ cu-ațea niheamâ ascheri ți ľi avea armasâ, cându diunâcali, dinapandiha, s-andzâri câ yinea unu polimisitoru alâxitu tu strańi di malmâ ş-cavala pri unu atu albu ca neaua. Cu-apala-ľi ți-anyilicea ca unâ mundâ di soari, surpă multâ di-ascherea varvarâ, ş-mută curai anamisa di-ascherea a amirălui. Fricuiț anda vidzurâ unu ahtari câvâlaru, ti cari minduia câ-i unâ hiri ti niazvindzeari, duşmańiľi, tu-unâ mintiturâ, fudzirâ iruşi cari câtâ iu lu-acâța ocľiľi ş-tutâ câtândia di pradâ, tendzâli, şi-amaxili li apârnâsirâ, alâsânda pi câmpulu di-alumtâ unâ multimi di morțâ. Dupâ unâ ahtari anichisiri niapândâxitâ, amirălu adună tuț celnițľi şi ascherea ş-lâ feați antribari: “Cari s-hibâ aestu polimisitoru sarpu tu ármati di malmâ, ți aspusi ahântâ livindeațâ ş-n-ascâpă di unâ cheardiri arşinoasâ. Voiu sâ-ľi efhâristisescu ş-sâ-ľi dau pâyălu ți axiuzeaşti ti fapta a lui.” Vârnâ nu putu ta s-da apandisi ti mistiryioslu alumtâtoru ş-vanatu lu câftarâ pritu tutâ ascherea. Dupâ niheamâ chiro, vârnâ nu mata minduia la elu şi-pârea tora câ vâsilia va-şi hibâ tu-arihati ş-isihii, cându varvarľi, indunaț di azvindzearea ți-u pâțârâ, vinirâ pali cu cama multâ ascheri ş dispuľiarâ politiili ş-hoarli, pâlatili tu tutâ valea di-alungalui di Rinu. Amirălu xanacľimă tutâ ascherea ş-celnițľi ditu amirârii. Ş-ia-lu Conrad di Breitau vini iara ancâlaru pi paľiucaľu a lui ş-cu armatli frâmti angiumiticati! Tuț şi-adra hazi cu elu, iara amirălu aestâ aradâ lo apofasi s-lu-arucâ tu-ahapsi. “Cumu câidiseaşti unu câvâlaru pi-unâ ahtari halâ s-yinâ tu alumtâ? Easti unâ arşini s-lu-aprochiu tru mesi di-ascherea a mea. Ehțârľi va s-pistipseascâ câ hiu tu-ahtari mari zori câ amu ananghi pânâ ş-di unu tihilaiu c-unâ apalâ arudzinatâ ş-nâ țumigoasâ frâmtâ. Bâgaț-lu tu singiri!” Ama iruşea niapândixitâ a inamiclui pali lu-ascâpă pi mâratlu Conrad di singiri şi-arcari tu hâpsâni. Apitrusiti di multimea a varvarloru, ascherli amirâreşțâ loarâ di arupea chindinarili ş-fudzea cathiunu câtâ iu lu-acâța ocľiľi, cându, tu ațea oarâ, ca unu mistiryiu, s-fânârsi iara ațelu polimisitoru, cavala pi atlu a lui albu. Azmulsi ditu thichi apala-ľi lungâ, ş-cu cathi goadâ adra mâcheľiu anamisa di duşmańi. Aeşțâ, acâțaț di cutromlu a frixiľei, aurla-ľi: “Câvâlarlu di malmâ! Câvâlarlu di malmâ!” Fudzirâ câtrâ Pâdurea Lai, ama ascherea a amirălui, vidzânda aestâ apurii di-armâtulă ți vini pali ta s-ľi-agiutâ, âľi loarâ nciciori, ľi apitrusirâ ş-ľi-azvimsirâ di-acutotalui. Aşi, aestâ aradâ amirălu avu unâ amplinâ anichisiri. Di-analtu di pi cipita a unâľi culâ ți eara aproapea, amirălu vidzu livindeața ți u-aspusi câvâlarlu di malmâ. “Voiu s-lu cunoscu!” astrigă elu. “Anvârligheaț-lu, acâțaț-lu şi-aduțeț-lu la mini. Voiu s-aflu cari easti livendulu gioni cari ńi-ascâpă vâsilia di dauâ ori.” Câvâlarľi nai ma sarchi di-anvârliga di-amiră s-himusirâ pri câvâlarlu di malmâ, ama aestu, angâsâinda-şi caľu cu câlcâńili, arupsi chindinarili a loru ş-s feați nividzutu. Ş-cututu, unâ mânuşi-ľi câdzu mpadi; câvâlarľi u loarâ ş-u dusirâ la amiră. Vâsielu, chicusitu câ nu putu s-cunoascâ câvâlarlu ațelu sarpu, si turnă la țitatea-ľi di scamnu, Freiburg, ş-di-aclo dimândă tu tutâ vâsilia câ ațilui ți va-ľi si uidiseascâ mânuşa aflatâ, va-ľi da hiľea a lui ti nveastâ. Vinirâ di iuțido celniț ş-câvâlari avuț, livendzâ ş-muşaț, avdzâț ş-cu-anami; tuț cu doru ta s-ľia nveastâ hiľea a amirălui. Tuț s-hârsea cu umutea câ naca-naca va lâ si uidisea mânuşa, ama vanatâ lâ fu umutea; a vârnui di eľi nu-ľi ancâpea niți pilicarlu tu mânuşa a câvâlarlui di malmâ. Ş-tea, câ vini ş-mâratlu câvâlaru Conrad di Breitau! Vigľitorľi di la poartâ nu-ľi didea izini ta s-intrâ, iara amirălu eara multu nârâitu. “Cumu,” aurlă elu, “aruptulu ațelu câidiseaşti s-minduiascâ ta s-ľia hiľea a mea ti nveastâ ş-naca va s-n-adarâ s-pistipsimu câ elu easti câvâlarlu di malmâ?!” Mâratlu di elu, tutâ avearea-ľi eara unu paľiucalu cheali ş-osu ş nâscânti ármati ți nu-şi eara trâ ufilii niți câtu unâ coadâ di meturâ. Ş-cututu, dumnița âľi pricâdzu a amirălui s-lu-aproachi ş-pi Conrad. Sumu strańilu ptohu al Conrad ea bâgă oarâ câ s-acundea unu di-alihea gioni livendu ş-sarpu. “Easti ghini,” dzâsi ea, “ tuț câvâlarľi tiniri şi auşi, arhundzâ ş-oarfâńi s-lâ si da izini ta s-intrâ şi-s prubeadzâ mânuşa! Tate, ti pâlâcârsescu, nu-lu-ayunea Conrad di Breitau, nu lu avinâ maşi ti-ațea câ-i oarfânu ş-fârâ tihi.” Amirălu u vrea multu dumnița. Ľi-ascultă pâlâcâria şi, cututu câ alanțâ câvâlari şi-arâdea ş-fâțea hazi, deadi izini al Conrad ta s-prubeadzâ ş-nâsu mânuşa. Dialihea câ tuț armasirâ ca agudiț di chiritu anda vidzurâ cumu mâna al Conrad ancľiuşirâ lişoru tu mânuşi, ți pârea câ eara curuitâ maxusu ti elu. Tu-ațelu sticu di oarâ strańilu ş armatli al Conrad s-alâxirâ, ş-elu s-fânârsi dinintea a tutâloru pi atlu a lui albu ca neaua, anviscutu tu strańi di malmâ ş-cu-apala-ľi anyilicinda ca nâ mundâ di malmâ. Ți vrea s-dzâcâ, Conrad eara Câvâlarlu di Malmâ?! “Mi-avinatu,” dzâsi elu, “ti-ațea câ earamu cirucu alâxitu şi armâtulatu. Mi-anchidică aestâ ta s-hiu sarpu ş-axiu tu-alumtâ? Naca vidzuta a mea amintă icâ minută putearea ş-sârpițâľia a mea? Cumbara a mea, nunâ, cari-i dzâna ditu Pâdurea Lai, mi-alâxi di dauâ ori tu-alumtâ, ta s-sânedzâ cridința a voastâ tru mini. Ama Conrad, alâxitu tu malmâ, nu-adră altuțiva di ți vrea s-adra Conrad tu strańi arupti, cara s-aveaț pisti pi elu!” Amirălu ş-tuț alanțâ câvâlari feațirâ mârtirii ti alatusea ți-u adrarâ ş-thimisirâ zborlu mintimenu auşescu câ “Nu strańilu lu-adarâ omlu.” Ş-feațirâ numtâ mari ş-oaspiț mulțâ furâ câlisiț ditu tuti hoarili ş-politiili, ditu tuti amirâriili. Vinirâ oaspiț ş-di ArhiMachidunii, cari acâțarâ unu coru ți s-tindea dhipli-dhipli, cumu eara adetea la Armâńi. Tru mesi di corlu mari giuca-ľi, doi câti doi, cumu eara adetea la Ghermańi, yrambeadzľi Conrad ş-hiľea di vâsiľe ş-tuț alanțâ celniț ş-hiľi di celniț. Apriduțearea pi armâneaști: Mihali Prefti
(1874 – 1952) Nicolae Batzaria s-amintă 20-li di Brumar 1874, Crușuva tu Machidonii (tu ațelu chiro, parti di Turchii). Muri București tu Rumânii, tu anlu 1952, dupu doi ańi di ahapsi sum comuniști, di itia că fu ministru tu guvenul turțescu di Istanbul cu 40 di ańi ninti, Crușuva, un câsâbă armânescu cu un di nai ma mușatili graiuri armânești, fu loclu iu Batzaria, un di nai ma cunuscuțľii scriitori Armâńi, nviță si scrisi limba și adețli armânești. Dupu ți bitisi sculia primară tu Crușuva și liceulu românescu tu Bituli, Batzaria si scrisi la Universitatea di București la facultatea di Yramati și di Ndreptu. Ma cum îľi lipsea pradzľii s-alăsă di spudhâxiri și s-acâță di lucru, prota ca dhascal și di-apoea ca director la sculia primară di Crușuva, director la liceulu rumânescu di Bituli și tu soni ca inspector a sculiilor tu regionlu di Cosova și Sârunâ. Ca om tiniru, Batzaria s-mistică tu politica turțească. Feați parti di-tu grupa revoluționară-a “Tinirlor Turți” și tu anlu 1908 fu aleptu senator. Dupu cădearea-a sultanlui Abdul Hamid II-lu, tu anlu 1912 Batzaria fu numit Ministru ti lucârli publiți tu noulu guvemu a “Tinirlor Turți”. Batzaria fu delegat ali Turchii la conferenția di irini di Londra dit 1913, conferenția cu cari s-bitisi Polimlu balcanicu, iu lu simnă tratatlu di irini. Dupu aistu tratat, Turchia dit Evropă armași maș cu niheamă loc dianvărliga di Istambul.
ALTI PIRMITHI DITŬ IDYEA CARTI
CARTEA TU FORMATŬ DIGITALŬ
APRIDUȚERI / EXIYISIRI
| ARMÂNEAȘTI | ROMÂNĂ | ENGLISH |
|---|---|---|
| CÂVÂLARLU DI MALMÂ | CAVALERUL DE AUR | THE GOLDEN NIGHT |
| Conrad, hiľilu a contilui di Breitau, ditu Pâdurea Lai, eara nâoarâ arhundu ş-pututu, ama dapoa urfânâpsi şi-agiumsi fârâ ipati ti itiea a multiloru ampulisiri ți li avu cu ehțrâľi di varvari. Aeşțâ dipriunâ astâľia sinurli ş-nâvâlea tu vâsiliea a lui ta s-treacâ anaparti di Rinu ş ta s-intrâ tu Galii iu-s dispoaľi politiili avuti ali Alsații ş-Lurenâ. | Conrad, fiul contelui de Breitau, din Pădurea Neagră, fusese odată bogat şi puternic, dar pe urmă a fost sărăcit şi slăbit din pricina multelor războaie ce le-a avut cu duşmanii. Aceştia năvăliseră în ţară, ca să treacă în partea cealaltă a Rinului şi, intrând în Franţa, să pustiască oraşele bogate din Alsacia şi Lorena. | Conrad, the son of Count Breitau of the Black Forest, had once been rich and powerful, but he had been reduced to poverty and weakness by the many wars he had waged with his enemies. They had invaded the country, intending to cross the Rhine and, entering France, to lay waste the rich cities of Alsace and Lorraine. |
| Mâratlu Conrad nu-ľi avea armasâ dipu țiva di-aveari nafoarâ di-unuz calu bitârnu şi-aslâghitu, unâ apalâ frâmtâ. Strańili-ľi di-armâtulă, unâoarâ anyilicioasi ş-cusuti tuti cu hrisafi, tora s-avea dipu tâlâitâ ş-pârțâlitâ, ş-tuț alanțâ câvâlari şi adra hazi di nâsu ş-nu vrea s-lu-aproachi tu suțata ş-muabețli a loru, ş-ni tu ascherea ți s-andridzea tora s-neagâ ti ampulisiri. Ama mâratlu Conrad avea câdzutâ tu-aestâ ftuhineațâ maşi ti-ațea câ şi-avea apâratâ patrida di duşmańi. | Sărmanului Conrad nu-i rămăsese din întreaga avere decât o mârţoagă, o sabie ruptă şi o lance puţin solidă. Îmbrăcămintea sa de război, odinioară strălucitoare şi tivită toată cu aur, era acum numai zdrenţe, aşa încât ceilalţi cavaleri îl dispreţuiau şi nu vroiau să-l primească nici la jocurile lor, nici în oastea care mergea la război. Şi adevărul este că bietul Conrad ajunsese în acest hal de sărăcie numai din pricină că îşi apărase ţara împotriva năvălitorilor. | Poor Conrad had nothing left of all his wealth except a scythe, a broken sword, and a weak lance. His war clothes, once shining and edged with gold, were now only rags, so that the other knights despised him and would not receive him either at their games or in the army that went to war. And the truth is that poor Conrad had come to this state of poverty only because he had defended his country against the invaders. |
| Unâ dzuuâ avea agiumtâ hâbarea câ varvarľi, astâľidalui Duna, nâinta câtrâ Pâdurea Lai, ta s-pali-ahurheascâ mâcheľilu ş-dispuľerli. Amirălu ali Ghermânii cľimă tuț celnițľi cu alumtâtorľi a loru ş-lâ dimândă ta s-adunâ unâ ascheri mari ta s-da pingu a varvarloru ți yinea s-ľi-apitruseascâ. Atumțea Conrad ş-lo țumigoasa şi-apala a lui, arudzinati, şi-anchisi cavala pi caľu a lui ți tora eara cheali ş-osu. Anda lu vidzurâ alanțâ celniț ahurhirâ s-facâ hazi cu elu. | Într-una din zile se primi vestea că duşmanii, trecând din nou Dunărea, înaintau spre Pădurea Neagră, ca să înceapă iar jafurile şi măcelurile. Împăratul Germaniei chemă pe toţi nobilii cu trupele lor, ca să alcătuiască oaste mare şi să se împotrivească sălbaticilor năvălitori. Atunci Conrad îşi luă lancea, sabia şi porni călare pe calul său, aşa de slab că-i numărai oasele. Când îl văzură ceilalţi nobili, începură toţi să râdă şi să-şi bată joc de dânsul. | One day, news was received that the enemies, having crossed the Danube again, were advancing towards the Black Forest, to begin the plundering and slaughter again. The German emperor called all the nobles with their troops to form a large army and resist the invading savages. Then Conrad took his lance, his sword and set off on his horse, so weak that you could count its bones. When the other nobles saw him, they all began to laugh and mock him. |
| “Ți yini şi-aruptulu aestu?” ş-dzâțea eľi. “Ma s-hibâ di amirălu a nostu ari maşi ahtări alumtâtori, va s-facâ ma ghini s-li câleascâ iruşi nclo, ninti ta s-ľia tu brațâ cu duşmanlu.” Amirălu insuşi chicusi multu anda vidzu Conrad. “Avinaț-lu di-aua chirutlu aestu câ-ńi fați ti-arizili tutâ ascherea” feați cumandu elu. “Ma s-lu veadâ inamiclu, va mi facu ti pezâ, câ-amu unâ ascheri di dicuńiari ş-va s-acațâ cama multâ curai.” | „La ce mai vine şi zdrenţărosul acesta? îşi ziceau ei. Dacă împăratul nostru n-ar avea decât astfel de oşteni, ar face mai bine să fugă departe, înainte de a sosi duşmanul”.Împăratul însuşi fu tare supărat, când văzu pe Conrad. „Să fie alungat de aici, porunci el, nebunul acesta, care este o ruşine pentru oastea mea. Dacă l-ar vedea vrăjmaşii, ar simţi mare dispreţ pentru mine, că am soldaţi ca nişte cerşetori şi ar prinde mult mai mult curaj”. | “What is this ragged fellow doing here?” they said to themselves. If our emperor had only such soldiers, he would do better to flee far away before the enemy arrived.” The emperor himself was very angry when he saw Conrad. “Let this madman be driven away from here,” he commanded, “who is a disgrace to my army. If my enemies saw him, they would feel great contempt for me, because I have soldiers like beggars, and they would take much more courage.” |
| Ş-başi anda alanțâ câvâlari loarâ sâ-ľi facâ volea a amirălui, varvarľi agiumsirâ dinapandiha pi-amealurli a Rinlui. Varnâ aschirlă nu mata mindui la Conrad, câ prindea s-andreagâ ti-alumtâ. Ş-Conrad armasi tru mesi di-aşcheri. | Însă tocmai când această poruncă era să fie îndeplinită, străinii se iviră pe neaşteptate pe ţărmurile Rinului. Nimeni nu se mai gândi la Conrad, deoarece trebuiau să se pregătească de luptă. Conrad rămase, aşadar, în mijlocul oştenilor. | But just when this order was about to be carried out, the strangers suddenly appeared on the banks of the Rhine. No one thought of Conrad, because they had to prepare for battle. Conrad therefore remained in the midst of the soldiers. |
| Prâdâtorľi, a curi numiru tutu criştea, vâtâmarâ unâ multimi di celniț şi-aschirladz. Amirălu tora minduia ta s-fugâ cu-ațea niheamâ ascheri ți ľi avea armasâ, cându diunâcali, dinapandiha, s-andzâri câ yinea unu polimisitoru alâxitu tu strańi di malmâ ş-cavala pri unu atu albu ca neaua. Cu-apala-ľi ți-anyilicea ca unâ mundâ di soari, surpă multâ di-ascherea varvarâ, ş-mută curai anamisa di-ascherea a amirălui. | Năvălitorii, al căror număr sporea mereu, uciseră o mulţime mare de nobili şi de soldaţi. Împăratul se gândea să fugă cu ce-i mai rămăsese din oaste, când pe neaşteptate se zări venind un războinic îmbrăcat în zale de aur şi călare pe un armăsar alb ca zăpada. Cu sabia sa care strălucea ca o rază de soare, făcu prăpăd printre gloatele vrăjmaşe, şi învioră curajul oastei împăratului. | The invaders, whose numbers were constantly increasing, had killed a great multitude of nobles and soldiers. The emperor was thinking of fleeing with what was left of his army, when suddenly a warrior dressed in gold chains and riding a snow-white stallion was seen coming. With his sword that shone like a ray of sunshine, he wreaked havoc among the enemy crowds, and revived the courage of the emperor’s army. |
| Fricuiț anda vidzurâ unu ahtari câvâlaru, ti cari minduia câ-i unâ hiri ti niazvindzeari, duşmańiľi, tu-unâ mintiturâ, fudzirâ iruşi cari câtâ iu lu-acâța ocľiľi ş-tutâ câtândia di pradâ, tendzâli, şi-amaxili li apârnâsirâ, alâsânda pi câmpulu di-alumtâ unâ multimi di morțâ. | Înspăimântaţi la vederea acestui cavaler, pe care îl credeau ca o făptură de nebiruit, duşmanii fugiră în mare neorânduială, părăsind toată prada ce făcuseră până atunci, părăsind corturile şi căruţele lor şi lăsând un mare număr de morţi pe câmpul de luptă. | Terrified at the sight of this knight, whom they believed to be an invincible creature, the enemies fled in great disorder, abandoning all the plunder they had made until then, abandoning their tents and wagons and leaving a great number of dead on the battlefield. |
| Dupâ unâ ahtari anichisiri niapândâxitâ, amirălu adună tuț celnițľi şi ascherea ş-lâ feați antribari: “Cari s-hibâ aestu polimisitoru sarpu tu ármati di malmâ, ți aspusi ahântâ livindeațâ ş-n-ascâpă di unâ cheardiri arşinoasâ. Voiu sâ-ľi efhâristisescu ş-sâ-ľi dau pâyălu ți axiuzeaşti ti fapta a lui.” | După această biruinţă neaşteptată, împăratul strânse pe nobili şi pe ofiţeri şi-i întrebă: „Oare cine este acest războinic în zale de aur, care s-a bătut cu atâta vitejie şi ne-a scăpat de la o înfrângere ruşinoasă? Vreau să-i mulţumesc şi să-i dau răsplata vrednică de fapta sa. | After this unexpected victory, the emperor gathered the nobles and officers and asked them: “Who is this warrior in gold chains, who fought so bravely and saved us from a shameful defeat? I want to thank him and give him a worthy reward for his deed.” |
| Vârnâ nu putu ta s-da apandisi ti mistiryioslu alumtâtoru ş-vanatu lu câftarâ pritu tutâ ascherea. Dupâ niheamâ chiro, vârnâ nu mata minduia la elu şi-pârea tora câ vâsilia va-şi hibâ tu-arihati ş-isihii, cându varvarľi, indunaț di azvindzearea ți-u pâțârâ, vinirâ pali cu cama multâ ascheri ş dispuľiarâ politiili ş-hoarli, pâlatili tu tutâ valea di-alungalui di Rinu. Amirălu xanacľimă tutâ ascherea ş-celnițľi ditu amirârii. Ş-ia-lu Conrad di Breitau vini iara ancâlaru pi paľiucaľu a lui ş-cu armatli frâmti angiumiticati! Tuț şi-adra hazi cu elu, iara amirălu aestâ aradâ lo apofasi s-lu-arucâ tu-ahapsi. “Cumu câidiseaşti unu câvâlaru pi-unâ ahtari halâ s-yinâ tu alumtâ? Easti unâ arşini s-lu-aprochiu tru mesi di-ascherea a mea. Ehțârľi va s-pistipseascâ câ hiu tu-ahtari mari zori câ amu ananghi pânâ ş-di unu tihilaiu c-unâ apalâ arudzinatâ ş-nâ țumigoasâ frâmtâ. Bâgaț lu tu singiri!” Ama iruşea niapândixitâ a inamiclui pali lu-ascâpă pi mâratlu Conrad di singiri şi-arcari tu hâpsâni. | Nimeni n-a putut da vreo veste despre războinicul misterios şi în zadar a fost căutat în toată oştirea. După trecere de câtva timp, nimeni nu se mai gândea la el şi părea că ţara o să aibă acum parte de vremuri liniştite, când năvălitorii, înfuriaţi de înfrângerea suferită, veniră din nou cu oştiri mult mai numeroase şi prădară oraşele, castelele şi tot ţinutul de-a lungul Rinului. Împăratul chemă din nou toată oastea şi pe nobilii din împărăţie. Şi iată, Conrad de Breitau veni din nou călare pe mârţoaga sa şi cu armele sale pe jumătate rupte. Cu toţii şi-au bătut joc de el, iar împăratul vroia să-l arunce la închisoare. „Este, zise el, îngăduit unui cavaler să vie la război în halul acesta? E o ruşine să-l primesc în rândurile oştirii mele. Duşmanii au să creadă că sunt aşa de slab, încât am nevoie şi de un nenorocit care vine cu o sabie ruginită şi cu o lance ruptă. Să fie pus în lanţuri!” Însă năvala neaşteptată a vrăjmaşului l-a scăpat pe nenorocitul Conrad de a se vedea pus în lanţuri şi aruncat în închisoare. | No one could give any news about the mysterious warrior and he was searched for in vain throughout the army. After some time, no one thought of him anymore and it seemed that the country would now have peaceful times, when the invaders, enraged by the defeat they had suffered, came again with much larger armies and plundered the cities, castles and the entire country along the Rhine. The emperor again called the entire army and the nobles of the kingdom. And behold, Conrad of Breitau came again riding on his saddlebag and his half-broken weapons. Everyone made fun of him, and the emperor wanted to throw him in prison. “Is it permissible,” he said, “for a knight to come to war in this state? It is a shame to receive him into the ranks of my army. The enemies will think that I am so weak that I need a wretch who comes with a rusty sword and a broken lance. Let him be put in chains!” But the unexpected onslaught of the enemy saved the unfortunate Conrad from being put in chains and thrown into prison. |
| Apitrusiti di multimea a varvarloru, ascherli amirâreşțâ loarâ di arupea chindinarili ş-fudzea cathiunu câtâ iu lu-acâța ocľiľi, cându, tu ațea oarâ, ca unu mistiryiu, s-fânârsi iara ațelu polimisitoru, cavala pi atlu a lui albu. Azmulsi ditu thichi apala-ľi lungâ, ş-cu cathi goadâ adra mâcheľiu anamisa di duşmańi. Aeşțâ, acâțaț di cutromlu a frixiľei, aurla-ľi: “Câvâlarlu di malmâ! Câvâlarlu di malmâ!” | Covârşite de numărul duşmanilor, oştirile împărăteşti au început să fugă în toate părţile, când iată că se ivi pe neaşteptate războinicul misterios călare pe calul său alb. Smulse din teacă lunga sa sabie, făcând cu fiecare lovitură un adevărat prăpăd în rândurile duşmane. Aceştia strigau îngroziţi: „Cavalerul de aur! Cavalerul de aur!” | Overwhelmed by the number of the enemy, the imperial armies began to flee in all directions, when suddenly the mysterious warrior appeared on his white horse. He drew his long sword from its sheath, wreaking havoc in the enemy ranks with each blow. They cried out in terror: “The golden knight! The golden knight!” |
| Fudzirâ câtrâ Pâdurea Lai, ama ascherea a amirălui, vidzânda aestâ apurii di-armâtulă ți vini pali ta s-ľi-agiutâ, âľi loarâ nciciori, ľi apitrusirâ ş-ľi-azvimsirâ di-acutotalui. Aşi, aestâ aradâ amirălu avu unâ amplinâ anichisiri. | Fugiră spre Pădurea Neagră, pe când oastea împăratului, prinzând curaj la vederea minunatului cavaler, se porni să-i urmărească, fără să le dea o clipă de răgaz. În chipul acesta biruinţa împăratului a fost desăvârşită. | They fled towards the Black Forest, while the emperor’s army, taking courage at the sight of the wonderful knight, set out to pursue them, without giving them a moment’s respite. In this way the emperor’s victory was complete. |
| Di-analtu di pi cipita a unâľi culâ ți eara aproapea, amirălu vidzu livindeața ți u-aspusi câvâlarlu di malmâ. “Voiu s-lu cunoscu!” astrigă elu. “Anvârligheaț-lu, acâțaț-lu şi-aduțeț-lu la mini. Voiu s-aflu cari easti livendulu gioni cari ńi-ascâpă vâsilia di dauâ ori.” Câvâlarľi nai ma sarchi di-anvârliga di-amiră s-himusirâ pri câvâlarlu di malmâ, ama aestu, angâsâinda-şi caľu cu câlcâńili, arupsi chindinarili a loru ş-s feați nividzutu. Ş-cututu, unâ mânuşi-ľi câdzu mpadi; câvâlarľi u loarâ ş-u dusirâ la amiră. | Împăratul văzuse din vârful unui turn din apropiere purtarea vitejească a cavalerului de aur. „Vreau să-l cunosc! strigă el. Înconjuraţi-l, puneţi mâna pe el şi aduceţi-l la mine. Vreau să ştiu cine e viteazul care mi-a scăpat de două ori împărăţia.”. Cavalerii cei mai curajoşi din jurul împăratului se repeziră spre cavalerul de aur, dar acesta, dând calului său pinteni, rupse rândurile lor şi fugi, făcându-se nevăzut. Totuşi una din mănuşile sale căzu pe pământ; cavalerii o luară şi o duseră împăratului. | The emperor had seen the valiant conduct of the golden knight from the top of a nearby tower. “I want to know him!” he cried. Surround him, seize him, and bring him to me. I want to know who the brave man is who has twice saved my kingdom.” The bravest knights around the emperor rushed towards the golden knight, but he spurred his horse, broke through their ranks, and fled, becoming invisible. However, one of his gloves fell to the ground; the knights picked it up and took it to the emperor. |
| Vâsielu, chicusitu câ nu putu s-cunoascâ câvâlarlu ațelu sarpu, si turnă la țitatea-ľi di scamnu, Freiburg, ş-di-aclo dimândă tu tutâ vâsilia câ ațilui ți va-ľi si uidiseascâ mânuşa aflatâ, va-ľi da hiľea a lui ti nveastâ. | Împăratul, supărat că n-a putut să cunoască pe cavalerul cel atât de viteaz, se întoarse în cetatea sa de scaun, Friburg, şi de acolo dete de veste în toată ţara că dă pe fiică-sa de soţie aceluia căruia i se va potrivi mănuşa găsită. | The emperor, angry that he could not get to know such a brave knight, returned to his seat, Fribourg, and from there he spread the news throughout the country that he would give his daughter in marriage to the one who would fit the glove he found. |
| Vinirâ di iuțido celniț ş-câvâlari avuț, livendzâ ş-muşaț, avdzâț ş-cu-anami; tuț cu doru ta s-ľia nveastâ hiľea a amirălui. Tuț s-hârsea cu umutea câ naca-naca va lâ si uidisea mânuşa, ama vanatâ lâ fu umutea; a vârnui di eľi nu-ľi ancâpea niți pilicarlu tu mânuşa a câvâlarlui di malmâ. | Au venit din toate părţile voievozi şi cavaleri bogaţi, chipeşi, vestiţi, doritori de a lua în căsătorie pe fiica împăratului. Cu toţii se măguleau cu nădejdea că mănuşa li s-ar potrivi, dar această nădejde a fost zadarnică; niciunul dintr-înşii n-a putut băga măcar degetul cel mare în mănuşa cavalerului de aur. | Rich, handsome, famous princes and knights came from all over, desiring to marry the emperor’s daughter. They all flattered themselves with the hope that the glove would fit them, but this hope was in vain; not one of them could even put his thumb into the glove of the golden knight. |
| Ş-tea, câ vini ş-mâratlu câvâlaru Conrad di Breitau! Vigľitorľi di la poartâ nu-ľi didea izini ta s-intrâ, iara amirălu eara multu nârâitu. “Cumu,” aurlă elu, “aruptulu ațelu câidiseaşti s-minduiascâ ta s-ľia hiľea a mea ti nveastâ ş-naca va s-n-adarâ s-pistipsimu câ elu easti câvâlarlu di malmâ?!” Mâratlu di elu, tutâ avearea-ľi eara unu paľiucalu cheali ş-osu ş nâscânti ármati ți nu-şi eara trâ ufilii niți câtu unâ coadâ di meturâ. Ş-cututu, dumnița âľi pricâdzu a amirălui s-lu-aproachi ş-pi Conrad. Sumu strańilu ptohu al Conrad ea bâgă oarâ câ s-acundea unu di-alihea gioni livendu ş-sarpu. “Easti ghini,” dzâsi ea, “ tuț câvâlarľi tiniri şi auşi, arhundzâ ş-oarfâńi s-lâ si da izini ta s-intrâ şi-s prubeadzâ mânuşa! Tate, ti pâlâcârsescu, nu-lu-ayunea Conrad di Breitau, nu lu avinâ maşi ti-ațea câ-i oarfânu ş-fârâ tihi.” | Şi iată că veni şi sărmanul cavaler Conrad de Breitau. Paznicii de la palat nici nu vroiau să-l lase să intre, iar împăratul nu mai putea de supărare. ,,Ce, strigă el, zdrenţărosul acesta îndrăzneşte să se gândească să ia în căsătorie pe fiică-mea şi vrea să ne facă să credem că el ar fi cavalerul de aur? Nenorocitul de el n-avea decât o mârţoagă şi arme care nu foloseau nici cât o coadă de măturoi.” Cu toate acestea domniţa se rugă de împărat să-l primească şi pe Conrad. Sub îmbrăcămintea sărăcăcioasă a lui Conrad ea băgase de seamă că se ascunde un adevărat viteaz. „Este bine, zise ea, ca toţi cavalerii tineri sau bătrâni, bogaţi sau săraci, să fie primiţi să încerce mănuşa! Tată, te rog nu-l alunga pe Conrad de Breitau, din pricină că e sărac şi nenorocit.” | And here came the poor knight Conrad of Breitau. The palace guards would not even let him in, and the emperor could not bear to be angry any longer. “What,” he cried, “does this ragged fellow dare to think of marrying my daughter and want to make us believe that he is the golden knight? The wretched man had only a scythe and weapons that were not even as good as a broomstick.” Nevertheless, the lady begged the emperor to admit Conrad as well. Under Conrad’s poor clothing she had noticed that a true valiant man was hiding. “It is good,” she said, “that all knights, young or old, rich or poor, should be admitted to try on the glove! Father, please do not send Conrad away from Breitau because he is poor and wretched.” |
| Amirălu u vrea multu dumnița. Ľi-ascultă pâlâcâria şi, cututu câ alanțâ câvâlari şi-arâdea ş-fâțea hazi, deadi izini al Conrad ta s-prubeadzâ ş-nâsu mânuşa. Dialihea câ tuț armasirâ ca agudiț di chiritu anda vidzurâ cumu mâna al Conrad ancľiuşirâ lişoru tu mânuşi, ți pârea câ eara curuitâ maxusu ti elu. Tu-ațelu sticu di oarâ strańilu ş armatli al Conrad s-alâxirâ, ş-elu s-fânârsi dinintea a tutâloru pi atlu a lui albu ca neaua, anviscutu tu strańi di malmâ ş-cu-apala-ľi anyilicinda ca nâ mundâ di malmâ. | Împăratul ţinea mult la domniţă. Îi ascultă, aşadar, rugămintea şi, în mijlocul râsetelor şi huiduielilor celorlalţi cavaleri, dete voie lui Conrad să încerce mănuşa. Ne închipuim însă lesne uimirea tuturor, când au văzut că mâna lui Conrad intră uşor în mănuşă, care părea anume făcută pentru el. În aceeaşi clipă îmbrăcămintea şi armele lui Conrad se schimbară, iar el se ivi pe calul său alb ca zăpada, îmbrăcat în zale de aur şi cu sabia strălucind ca o rază de soare. | The emperor was very fond of the lady. He therefore listened to her request and, amidst the laughter and boos of the other knights, allowed Conrad to try on the glove. We can easily imagine the astonishment of everyone when they saw that Conrad’s hand easily entered the glove, which seemed to be made especially for him. At the same moment Conrad’s clothing and weapons changed, and he appeared on his snow-white horse, clad in gold mail and with his sword shining like a ray of sunshine. |
| Ți vrea s-dzâcâ, Conrad eara Câvâlarlu di Malmâ?! | Aşadar, Conrad era Cavalerul de aur! | So Conrad was the Golden Knight! “ |
| “Mi-avinatu,” dzâsi elu, “ti-ațea câ earamu cirucu alâxitu şi armâtulatu. Mi-anchidică aestâ ta s-hiu sarpu ş-axiu tu-alumtâ? Naca vidzuta a mea amintă icâ minută putearea ş-sârpițâľia a mea? Cumbara a mea, nunâ, cari-i dzâna ditu Pâdurea Lai, mi-alâxi di dauâ ori tu-alumtâ, ta s-sânedzâ cridința a voastâ tru mini. Ama Conrad, alâxitu tu malmâ, nu-adră altuțiva di ți vrea s-adra Conrad tu strańi arupti, cara s-aveaț pisti pi elu!” | ,,M-aţi alungat, zise el, fiindcă eram prost îmbrăcat şi prost înarmat. M-a împiedicat oare lucrul acesta să fiu viteaz şi vrednic de a lupta? Oare înfăţişarea mea a sporit sau a micşorat puterea şi curajul meu? Naşa mea, care este zâna din Pădurea Neagră, m-a schimbat de două ori pe câmpul de luptă, ca să întărească încrederea voastră în mine. Însă Conrad, îmbrăcat în aur, n-a făcut decât ceea ce ar fi făcut Conrad îmbrăcat în zdrenţe, dacă aţi fi avut încredere în el!” | You have driven me away,” he said, “because I was poorly dressed and poorly armed. Did that prevent me from being brave and worthy of fighting? Did my appearance increase or diminish my strength and courage? My godmother, who is the fairy of the Black Forest, changed me twice on the battlefield, to strengthen your confidence in me. But Conrad, dressed in gold, did only what Conrad dressed in rags would have done, if you had trusted him!” |
| Amirălu ş-tuț alanțâ câvâlari feațirâ mârtirii ti alatusea ți-u adrarâ ş-thimisirâ zborlu mintimenu auşescu câ “Nu strańilu lu-adarâ omlu.” Dapoea s-feațirâ numtâ mari cu mulțâ oaspiț ti Conrad şi hi ľea al amirălu. | Împăratul şi ceilalţi cavaleri mărturisiră că greşiseră şi îşi aduseră aminte de zicătoarea care spunea că ,,Nu haina face pe om.” După aceasta se făcu cu mare alai căsătoria lui Conrad cu fiica împăratului. | The emperor and the other knights confessed their mistake and remembered the proverb that said, “Clothes do not make the man.” After this, Conrad was married to the emperor’s daughter with great pomp. |
Conrad, hiľilu a contilui di Breitau, ditu Pâdurea Lai, eara nâoarâ arhundu ş-pututu, ama dapoa urfânâpsi şi-agiumsi fârâ ipati ti itiea a multiloru ampulisiri ți li avu cu ehțrâľi di varvari. Aeşțâ dipriunâ astâľia sinurli ş-nâvâlea tu vâsiliea a lui ta s-treacâ anaparti di Rinu ş ta s-intrâ tu Galii iu-s dispoaľi politiili avuti ali Alsații ş-Lurenâ.
Mâratlu Conrad nu-ľi avea armasâ dipu țiva di-aveari nafoarâ di-un calu bitârnu şi-aslâghitu, unâ apalâ frâmtâ şi-unâ țumigoasâ arudzinatâ şi pseftâ. Strańili-ľi di-armâtulă, unâoarâ anyilicioasi ş-cusuti tuti cu hrisafi, tora s-avea dipu tâlâitâ ş-pârțâlitâ, ş-tuț alanțâ câvâlari şi adra hazi di nâsu ş-nu vrea s-lu-aproachi tu suțata ş-muabețli a loru, ş-ni tu ascherea ți s-andridzea tora s-neagâ ti ampulisiri. Ama mâratlu Conrad avea câdzutâ tu-aestâ ftuhineațâ maşi ti-ațea câ şi-avea apâratâ patrida di duşmańi.
Author
-
(1874 – 1952)
Nicolae Batzaria s-amintă 20-li di Brumar 1874, Crușuva tu Machidonii (tu ațelu chiro, parti di Turchii). Muri București tu Rumânii, tu anlu 1952, dupu doi ańi di ahapsi sum comuniști, di itia că fu ministru tu guvenul turțescu di Istanbul cu 40 di ańi ninti,
Crușuva, un câsâbă armânescu cu un di nai ma mușatili graiuri armânești, fu loclu iu Batzaria, un di nai ma cunuscuțľii scriitori Armâńi, nviță si scrisi limba și adețli armânești. Dupu ți bitisi sculia primară tu Crușuva și liceulu românescu tu Bituli, Batzaria si scrisi la Universitatea di București la facultatea di Yramati și di Ndreptu. Ma cum îľi lipsea pradzľii s-alăsă di spudhâxiri și s-acâță di lucru, prota ca dhascal și di-apoea ca director la sculia primară di Crușuva, director la liceulu rumânescu di Bituli și tu soni ca inspector a sculiilor tu regionlu di Cosova și Sârunâ.
Ca om tiniru, Batzaria s-mistică tu politica turțească. Feați parti di-tu grupa revoluționară-a “Tinirlor Turți” și tu anlu 1908 fu aleptu senator. Dupu cădearea-a sultanlui Abdul Hamid II-lu, tu anlu 1912 Batzaria fu numit Ministru ti lucârli publiți tu noulu guvemu a “Tinirlor Turți”. Batzaria fu delegat ali Turchii la conferenția di irini di Londra dit 1913, conferenția cu cari s-bitisi Polimlu balcanicu, iu lu simnă tratatlu di irini. Dupu aistu tratat, Turchia dit Evropă armași maș cu niheamă loc dianvărliga di Istambul.
Leave a Reply