Auşiľi spunu câ apa treaţi
Şi spunu câ chetrili armânu;
Ma gioclu altâsoi s-faţi
Pi cuua a loclui iu bânămu: | Bătrînii spun că apa trece
Şi spun că pietrele rămân;
Dar jocul altfel se petrece
Pe scoarţa globului bătrân: | The elders say that water passes,
And they say that the stones remain;
But the truth plays out differently
On the crust of this ancient globe: |
Câ cheatra, câtu streasâ s-hibâ,
Ea s-maţinâ şi s-treaţi, stânda,
Ma pisti lunga-ľi mâţinari
Maşi apili armânu, curânda.* | Că piatra, cât ar fi de tare,
Se macină şi trece, stând,
Iar peste trista-i măcinare
Doar apele rămân, curgând.* | For the stone, no matter how hard,
Wears down and fades, just sitting still,
And over its sad crumbling
Only the waters remain, flowing. |
Aşi şi-Armâńiľi, curâ, curâ
cumu dzâţi zborlu di-unâoarâ:
„nu cheari-Armânlu,” nu, nâsu curâ
şi maţinâ tu calea-ľi yioarâ… | Aşa şi-armânii, cură, cură
cum zice vorba de-odinioară:
„nu piere-armânul,” nu, el cură
şi macină în calea-i chiară… | So too the Aromanians, they move, they flow—
as the old saying goes:
“The Aromanian doesn’t perish,” no, he moves forward,
and grinds down all in his clear path… |
Cheari pâdurea, când furtuna
fumeaľea-ľi surpâ primâveara?
Cheari elu, puľiu, -ngľiţatu di neauâ,
cându-acupirimintu nu-ari?
Lilicili di-tu pădz şi dzenuri
uscati toamna, cheru primâveara? | Piere pădurea când furtuna
copiii-i surpă primăvara?
Piere el pui, îngheţat de nea,
când acoperământ nu are?
[şi] florile din văi1 şi dealuri
uscate toamna, pier primăvara? | Does the forest perish when the storm
topples its children in spring?
Does the fledgling freeze to death in snow
when it has no roof to shelter under?
And the flowers of the valleys and the hills
do they die in spring, though autumn dried them? |
Nu cheru, nu cheari Natlu,
nu cheari Armânlu, nu, nu cheari!
Câtu zboru curatu va si-arâsunâ
tu casi armâneşti, latini:
„Mi scolu, mi lau, mâcu pâni albâ, bunâ,
ńi-amu trei ficiori, simiţa s-ńi-u priadunâ
si-u creascâ ş-tutu aşi s-ma spunâ:”
„Yinu-ńi, lea vrută, ocľi di cârbuni,
yinu-ńi muşată, -n braţâli-ńi mult gioani,
s-ţâ başu, lea vrută, gura-ţ di tâciuni!”… | Nu pier, nu piere Natul,
nu piere-armânul, nu, nu piere!
Cât vorbă curată are să răsune
în case armâneşti, latine:
„Mă scol, mă lau, mânc pâine albă, bună,
mi-am trei feciori, sămânţa să mi-o adune,
s-o crească şi tot aşa să spună:”
„Vino-mi tu, vrută,2 [cu] ochii de cărbune,
vino-mi, frumoaso, în braţele-mi mult june,3
să-ţi sărut, vrută, gura-ţi de tăciune!…” | No they don’t perish, the baby doesn’t perish,
the Aromanian doesn’t perish, no, he does not!
As long as his pure tongue still rings
in Aromanian, Latin homes:
“I rise, I wash, I eat white, good bread,
I have three sons to gather my seed,
to grow it, and pass it on, saying:”
“Come to me, beloved, with your coal-dark eyes,
come to me, beautiful, into my very brave arms,
so I may kiss, beloved, your ember-mouth!” |
Câtu limba armâneascâ aşi va si-arâsunâ
nu cheari – Armânlu! Nu!
Câ Natlu şi-Limba-su Unâ! | Cât limba armânească aşa o să răsune
nu piere-armânul! Nu!
Că Nat şi Limbă-s Una! | As long as the Aromanian language thus still echoes,
the Aromanian will not perish! No!
For baby and Language are One! |
Leave a Reply